Tu stii ce e? Toată lumea urăşte planta asta, însă are efecte uimitoare asupra sănătăţii

Este cunoscut din cele mai vechi timpuri, în Egiptul antic era o plantă folosită în procesiunile religioase.

Principiul activ al acestei plante este thujonul, substanţă care în cantităţi mari este otrăvitoare, are efecte convulsive şi narcotice. Efectele sale se aseamănă oarecum cu cele ale marijuanei, fiind de culoare verde-închis, uneori chiar albastru, cu miros înţepător şi gust amar. Pelinul este al doilea după virnanţ (Ruta graveoleus), care este cea mai amară plantă din regnul vegetal.

Însă, dacă este folosit extern, pelinul poate fi unul dintre cele mai bune leacuri împotriva durerilor.

Tinctura alcoolică de pelin, atunci când se aplică extern, are un efect excelent de alungare a durerilor musculare, umflăturile articulaţiilor cu artrită. Alungă şi chinurile groaznice ale durerilor de luxaţii grave sau a dislocărilor de genunchi, umăr sau fracturi, scrie sfatnaturist.ro.

Ce poţi trata cu pelin

Uşurează digestia

Te-ai deranjat la stomac sau din contră ai o digestie dificilă? Nicio plantă nu se compară cu pelinul când este vorba de stimularea digestiei. Prepari o infuzie dintr-o linguriţă de pelin uscat cu o cană de apă şi o bei cu 5-10 minute înainte de masă.

Tratează intoxicaţiile alimentare

Ai mâncat ceva şi îţi este foarte rău? Pelinul este o plantă depurativă, care stimulează ficatul şi eliminarea toxinelor din organism. Prepară o infuzie din 2 linguriţe pelin şi 1 cană de apă şi bea câte o cană pe zi timp de o săptămână.

Bun împotriva viermilor intestinali

Ai descoperit la ultimele analize că ai un parazit intestinal? Pelinul este planta cu cel mai puternic efect vermifug, de aceea e bine să iei 4 linguriţe de tinctură de pelin pe zi, timp de 14 zile.

Alungă dureri de cap

Simţi că-ţi „explodează” capul şi nu mai vrei să iei analgezice. O ceaşcă cu ceai de pelin pe care s-o bei cu înghiţituri mici pe tot parcursul zilei îţi va lua durerea cu mâna.

Calmează arsurile

Prepară un ceai concentrat din 6 linguri pelin şi o cană de apă clocotită. Las-o să se răcească, apoi tamponează zona arsă sau infectată cu ceai de pelin şi las-o să se usuce. În câteva zile vei vedea şi rezultatele.

Vindecă infecţiile

Când un dintre aceste două afecţiuni îţi dă bătăi de cap, foloseşte remediul cu pelin. Băile de şezut cu infuzie de pelin, dimineaţă şi seara, au efect antimicotic şi antiinflamator.

Atenţie!

Gravidele, mamele care alăptează şi cei care suferă de boli nervoase nu au voie să urmeze un tratament cu pelin.

Nu ai voie să foloseşti un tratament intern cu pelin mai mult de 14 zile, pentru că are reacţii adverse: tremurături, convulsii, halucinaţii.